Tinutul Reghinului


Analiza psihologică a unei fotografii de grup din Reghinul anilor interbelici



Gabriel BALACI, dr.Dorin-Ioan RUS, în AIIC, Cluj-Napoca, Vol. 45/2006

În volumul al doilea al manuscrisului cronicii Reghinului Săsesc, întocmită de Helmut Czoppelt, se găseşte o fotografie interesantă realizată în urmă cu 70 de ani, în 1924, acasă la Gustav Müller, la încheierea unei petreceri la care participanţii au purtat măşti.

Din această fotografie, lipită de către H. Czoppelt pe una dintre filele valoroasei sale cronici, pot fi extrase mai multe informaţii privitoare la istoria contemporană a oraşului nostru.

Prima dintre acestea ar fi de natură etnografică, imaginea fiind înregistrată în timpul perioadei de carnaval (Faschinsgzeit), după cum am aflat de la o doamna Grette Schiffbäumer (care actualmente trăieşte la căminul de bătrâni din Gundelsheim), un obicei des întâlnit în Europa. După numărul personajelor (32) şi aranjamentul fundalului, putem concluziona că avem de-a face cu o acţiune organizată într-un spaţiu larg, într-o locuinţă aparţinătoare unei persoane bine situate pe plan social (Gustav Müller – aşa cum suntem informaţi de către Czoppelt) şi care apare în fotografie în rândul de sus, al treilea din dreapta, nemascat.

Se mai poate observa prezenţa a două personaje cunoscute şi importante: în rândul de sus, apare dr. Hugo Schiffbäumer, ultimul primar de naţionalitate germană al Reghinului (a condus oraşul cu succes între 1913-1924), iar în rândul al doilea, în spatele lui Gizus Wermescher, celebrul compozitor Rudolf Wagner-Regeny.

Se remarcă veselia sinceră a tuturor personajelor, care, cu o singură excepţie, au feţele neacoperite de mască, pentru a fi mai uşor de recunoscut în fotografie.

Helmut Czoppelt se arată a fi nu doar un bun cunoscător al celor fotografiaţi, ci şi un prieten apropiat al acestora, după cum rezultă din redarea prenumelor lor, unde se foloseşte de cele mai multe ori diminutivul (cu excepţia lui Hugo Schiffbäumer, Arnold Wachner şi Oskar Hellwig, unde titulatura de „doctor” impunea mai mult respect).

De la stânga la dreapta:

Rândul de sus: Albert Hellwig, Erich Wermescher, Gustav Müller, Edmund (Mucki) Schifbäumer, (Grete Kosch?), Dr. Hugo Schiffbäumer, Lotte Fröhlich, Lori Klos, Erich Dienesch;

Rândul doi: Julius Fröhlich, Dr. Oskar Hellwig, Emil Klos senior, Hermine Wagner, Selma Schiffbäumer, Selma Grießmüller, Hilde Dienesch, Gizus Wermescher, în spatele lui, Rudolf Wagner.

Rândul trei: Luischen Binder, Irene Keintzel, Berta Müller, Georg Benesch, Hermine Benesch, lângă ea Grette Hellwig?

Rândul patru: Dr. Arnold Wachner, Oskar Keintzel, Helene Wermescher, Trude Wachner, Ernst Wermescher, Anni Keintzel, Julius Keintzel, Alfred Binder.

Majoritatea acestor personaje au ajuns importante personalităţi ale oraşului, iar în septembrie 1944 (alţii mai târziu) au emigrat în Germania şi Austria. În străinătate ei au început o viaţă nouă, continuându-şi carierele începute acasă ori începând acolo altele noi. Unii dintre ei au ajuns în Occident oameni importanţi în viaţa politică sau culturală. Mai jos sunt oferite unele date despre aceştia:

Erich Wermescher, comerciant, proprietar de magazine şi case.

Dr.Oskar Hellwig: medic al oraşului în perioada interbelică;

Emil Kloss, fabricantul de spirt al oraşului;

Hugo Schiffbäumer: avocat, unul dintre cei mai importanţi primari ai Reghinului interbelic, care a condus oraşul între anii 1913-19241;

Gustav Müller: arhitect şi prim curator după evacuare, a dus cu el la emigrarea lui în Germania Federală, în 1962, un valoros material istoric cu privire la biserica evanghelică, pentru colectarea căruia a depus mari eforturi în ultimii ani. El locuia în 1962 la căminul transilvănean din Gundelsheim / Neckar2.

Edmund Schiffbäumer junior (Muki): s-a stabilit în Thüringen, apoi în s-a mutat la Reutlingen din 1955. Angajat ca inginer, căsătorit, are din 1956 o fiică, Christa3.

Lotte Fröhlich, soţia lui Julius Fröhlich (mai jos);

Erich Dienesch: redactor la publicaţia reghineană „Hihnemuerk” din Stuttgart, a preluat din 1959 conducerea publicaţiei „Siebenbürgische Zeitung” pentru toată Austria4.

Julius Fröhlich: Inginer, consilier al serviciului silvic, născut la Sighişoara, la 8 februarie 1881, cu studii la Viena. După ce a lucrat o perioadă în Iugoslavia, a venit la Reghinul Săsesc în 1925, pentru a prelua conducerea tehnică a „Forestei”, pe-atunci cea mai mare întreprindere de prelucrare a lemnului din Europa de sud-est. Nu s-a refugiat din Reghin, ci de la Sopron, din Ungaria. După 1944 s-a stabilit în Austria, lucrând la administraţia silvică din Ebenzweier în Altmünster. Personaj interesant şi multiplu, vânător, scriitor (a publicat o serie de lucrări ştiinţifice – principala sa lucrare în domeniul silviculturii este „Urwaldpraxis” – şi umoristice). Căsătorit cu Lotte, născută Leicht, a avut doi fii: Paul şi Otto (medic doctor)5. În anul realizării fotografiei de faţă, nu era stabilit la Reghin.

Hilde Dienesch, soţia lui Erich Dienesch (mai sus).

Julius Wermescher (Gizus): fost lider al orchestrei de muzică a Reghinului. A decedat la 11 ianuarie 1953, la 80 de ani, îngropat la Salzburg6.

Rudolf Wagner Régeny: născut la Reghinul Săsesc la 28 august 1903, absolvent al conservatorului din Leipzig şi al Şcolii superioare de muzică din Berlin (1919-1925). A devenit director al operei din Berlin. Pentru că n-a colaborat cu regimul hitlerist, a fost trimis pe front în 1943. Din 1947 este profesor la şcoala de muzică din Rostock (în acelaşi an i-a murit soţia), iar din 1950 profesor de compoziţie la Şcoala superioară de muzică din Berlin. Se căsătoreşte a doua oară cu Gertie Voht în acelaşi an. A influenţat genul muzicii moderne de teatru7, compunând numeroase piese muzicale, librete, opere reprezentative pentru muzica simfonică postbelică. Datorită preocupărilor şi a activităţilor desfăşurate mai mult în RDG, nu a întreţinut relaţii cu emigraţia saşilor reghineni. De la plecarea sa la studii în Germania, nu s-a mai întors acasă decât o singură dată, în 1923, pentru a fi alături de prieteni la un carnaval.

Louise Binder (Luischen), soţia lui Alfred Binder;

Georg Benesch profesor; fost viceprimar şi director al şcolii de fete din Reghinul Săsesc, s-a stabilit în Bad Wimpfen /Wittemberg cu familia: soţia Hermine, născută Wagner, fiica Gertrud-Medi (fusese căsătorită cu Birthler Rudi, decedat, cu puţin timp înainte de încheierea războiului) fiind educatoare la grădiniţă, şi având trei copii Gerhild (1942), Sigrid (1943) şi Ortun (1944). A avut mai mulţi copii, dintre care cel mai important a fost Friedrich, cel mai mare băiat al profesorului, ce s-a stabilit în Kiel fiind unul dintre liderii mişcării antroposofice. Acesta, căsătorit cu Sunhild, fiica profesorului universitar Hahne din Halle, avea în 1956 7 copii: Gudrun (1935), Reinhard (1936), Wolfgang (1938), Hans Heinrich (1941), Helmut (1943), Irmgard (1944) şi Christa (1951)8.

Arnold Wachner: medic doctor, s-a stabilit la Bad Tölz în 1945, împreună cu soţia sa, şi unde a reuşit, în anul 1951, să-şi întemeieze un propriu cabinet stomatologic, în care a lucrat, până la scurt timp înaintea decesului, în ciuda vârstei, cu o conştiinţă excepţională şi hărnicie exemplară. A decedat la 19 iunie în Bad Tölz9.

Oskar Keintzel: fost şef al contabilităţii cooperaţiei de consum din Attang-Puchheim iar la Reghin contabil şef la uzina electrică. Oskar Keintzel muri la scurt timp după fiul Horst, la 27 octombrie 1956, în vârstă de 64 ani, şi a fost incinerat, la Linz, pe data de 31. Slujba a fost oficiată de fostul preot paroh al Reghinul Săsesc, vicarul general Heinrich Nikolaus10.

Ernst Wermescher, a ajuns maistru pantofar.

Trude Wachner, soţia lui Arnold Wermescher (mai sus).

Julius Keintzel, inginer, deputat în parlamentul ungar între anii 1940-1944, una dintre cele mai importante personalităţi ale Reghinului; s-a stabilit la Vöklabruck.

Alfred Binder (Baba), „der kleine Originalbaba” – s-a stabilit în Bremen şi a cumpărat în localităţile din jur toate fabricile de şelărie, pielărie şi curelărie, numărându-se astfel printre marii capitalişti ai emigraţiei Reghinului11.

Reuniţi fiind pentru organizarea unei petreceri la final de carnaval, grupul acestor importanţi oameni ai emigraţiei reghinene postbelice ne-au lăsat o imagine destul de interesantă a atmosferei de epocă. Din această fotografie se pot desprinde mai multe concluzii cu privire la locul şi rolul lor în mijlocul comunităţii Reghinului Săsesc interbelic.

Masca este utilizată de om în diferite aspecte socioculturale ale vieţii: teatru, carnaval, diferite ritualuri inclusiv de înmormântare. La egipteni, în antichitate aceste măşti exterioare sunt rezultatul imaginaţiei creatoare sau reproductive a oamenilor. Aceasta creaţie are un corespondent chiar în structura personalităţii omului şi anume PERSONA. În psihologia junghiană întâlnim acest termen. Persona(lat) = masca purtată de actori în teatrul antic. Persona ca şi componentă a personalităţii reprezintă Eul social, adică ceea ce afişăm în relaţiile noastre interpersonale. Această mască invizibilă devine perceptibilă atunci când ne analizam comportamentul şi atitudinile noastre în relaţiile cu diferite persoane cunoscute sau necunoscute până în momentul interacţiunii. Ar fi, de asemenea, interesant sa supunem observaţiei diferitele atitudini, uneori diametral opuse chiar faţă de convingerile noastre cele mai profunde, pe care le manifestăm în relaţiile interpersonale. Această constatare ne dovedeşte faptul că Persona, masca, ne permite să ne ascundem, să ne disimulăm natura noastră individuală. Acelaşi rol îl are şi masca folosită în carnaval, teatru sau diverse ritualuri. Între individul care poartă mască şi mască se dezvoltă o anumită relaţie. Distingem astfel identificarea individului cu masca sau personajul reprezentat de mască, sau dimpotrivă o opoziţie între individ şi mască. Atunci cînd persoana alege o mască pe care doreşte să o poarte cu o anumită ocazie (nu şi când este obligat să poarte o mască anume), persoana face aceasta alegere parţial conştient. O bună parte a motivaţiei care stă la baza alegerii rămâne inconştientă şi acestă motivaţie inconştientă ţine de anumite dorinţe şi sentimente pe care nu doreşte să şi le accepte şi cu atât mai puţin să le facă cunoscute comunităţii sau grupului din care face parte. Totuşi, această motivaţie poate fi identificată prin interpretarea psihanalitică a rolului sau a măştii alese. Atunci când există o opoziţie între individ şi masca purtată (personajul pe care-l intruchipează), acest lucru fiind cel mai adesea întâlnit în ritualuri, purtătorul măştii parcurge, în cadrul ritualului, un traseu „purificator” la capătul căruia individul este eliberat de mască, „purificat” şi „reintegrat” în comunitate, fără a mai fi nevoie să se ascundă după mască, iar masca este distrusă sau arsă. Focul este simbolul purificarii. De obicei măştile reprezintă personaje negative. Aceste personaje sunt eroii negativi, dar cu un rol corectiv, ai unor legende şi basme populare. Aceste personaje negative sunt rodul imaginaţiei oamenilor şi au rolul de a alimenta temerile acestora. Aceste temeri sunt legate de credinţele oamenilor şi sunt transmise transgeneraţional, datorită rolului lor de a veghea la respectarea regulilor sociale, care ajuta la menţinerea şi buna funcţionare a comunităţii. Oamenii sunt conştienţi de faptul ca aceste reguli pot fi încalcate şi în consecinţă existenţa comunităţii este pusă în pericol, iar pentru a evita acest lucru este necesar un „SUPRAEU” al întregii comunităţi care sa fie unanim acceptat. Pentru a mentine aceste temeri este nevoie ca oamenii să-şi poată reprezenta într-un anumit fel aceste pericole. Masca are tocmai acest rol şi anume de a da o imagine acestor personaje. De asemenea, măştile pot reprezenta prin fizionomia reprezentată, anumite stări sufleteşti, stări care sunt dificil de exprimat în mod nemijlocit (ura, invidia, gelozia, dorinţa de a face rău cuiva etc). În general mediul rural, dar şi în unele comunităţi urbane restrânse, relaţiile dintre oameni sunt foarte strânse. Oamenii apelează unii la alţii pentru a cere ajutor, sprijin la diferite munci (clacă), pentru a-şi împărtăşii durerile sau bucuriile. Cu toată această apropiere, ei nu pot impiedica invidia, gelozia chiar şi ura unora faţă de alţii. Deoarece ei evită, în cele mai multe cazuri să-şi exprime aceste stări sufleteşti în mod direct, sunt nevoiţi să găsească alte formule cathartice pentru a scăpa de aceste tensiuni negative. Una din aceste formule şi care face apel la proiectivitatea individului este şi carnavalul sau bal-mascat-ul. În analiza măştilor putem găsi şi simboluri păgâne sau precreştine menite a exprima bucuria şi recunoştinţa oamenilor pentru obţinerea unei recolte bogate sau implorarea divinităţii pentru ameliorarea condiţiilor meteorologice care ar putea periclita viaţa oamenilor. Însă, pe lângă acest tip de măşti găsim şi măşti care simbolizează răul, monştri care încearcă să facă rău oamenilor bogaţi şi zgârciti, fecioarelor sau bărbaţilor şi femeilor infidele. Oamenii care poartă acest tip de măşti se identifică cu ele şi sub pretextul interpretării unui rol ei pot să-şi exprime necenzurat sentimentele şi emoţiile negative pe care le nutresc faţă de anumiţi membri ai comunităţii şi care dacă ar fi exprimate în alt context ar putea periclita buna funcţionare a comunităţii, ar putea duce la marginalizarea lor sau chiar la excluderea din comunitate. Chipul senin şi zâmbetul oamenilor din fotografie este dovada descărcării tensiunilor negative ale membrilor grupului, fără a provoca supărări sau conflicte. Rezultă de aici importanţa unor astfel de serbări sau manifestări artistice pentru comunităţi. Aceste serbări au de obicei un calendar bine fixat în cadrul comunitatilor rurale, calendar ce a fost stabilit atât în funcţie de ciclurile naturii cât şi de natura umană a indivizilor ce compun comunitatea respectivă.

La o primă privire a fotografiei se remarcă buna dispoziţie exprimată prin zâmbetele participanţilor. Personajele sunt inspirate din miturile încă active la nivelul comunităţii (moartea, trubadurii care cântă dragostea interzisă sau tăinuită de vreun tânăr care nu corespunde păturii sociale din care face parte iubita lui (probabil), dar şi meseriile practicate în comunitate, medicul, măcelarul (jos) etc. Faptul că circul era una din puţinele forme de divertisment este exprimat prin numărul mare de persoane deghizate in arlechini, clowni. Poziţionarea membrilor în fotografie (femeile în mijloc, apropiate una de cealaltă şi bărbaţii în jurul lor) denotă din partea bărbaţilor asumarea rolului de protectori ai soţiilor lor şi implicit ai familiilor, iar relaţia dintre femei exprimă o bună înţelegere, lipsa geloziei, a invidiei. Aceeaşi poziţionare poate fi interpretată de asemenea ca o neîncredere între femei de unde şi nevoia de a fi cât mai apropiate unele de celelalte pentru a se putea supraveghea ca nu cumva una să atenteze la soţul alteia.

Dacă efectuăm o analiză de ansamblu a fotografiei putem face o paralelă între piramida trebuinţelor (Maslow) şi poziţia personajelor. La baza piramidei sunt nevoile primare (hrana etc.), iar în fotografie în partea de jos este măcelarul, care prin meseria lui asigura hrana comunităţii. Observăm mai sus clownii care au rolul de a bine dispune. Pentru a fi bine-dispuşi oamenii trebuie sa fie apropiaţi unii de alţii şi prieteni. Acest lucru corespunde nevoii de afiliere din piramida trebuinţelor. Puţin mai sus remarcăm doctorul (felcer cum este numit in Banat) si doamne care reprezintă înalta societate (dreapta fotografiei). Aceştia reprezintă o pătură socială cu valori clare cu reguli bine definite şi un nivel intelectual mai ridicat. Ideea de clasă ne duce cu gândul la treapta următore a piramidei şi anume la nevoia de securitate. Clasa aristocraţilor este de obicei o clasă râvnită de majoritatea populaţiei, însă criteriile de aderare la această clasă sunt îndeplinite doar de o parte a populaţiei. În partea de sus întâlnim personaje care trimit la latura spirituală a comunităţii: moartea, muzica legată de dragoste, ceea ce corespunde ultimului nivel al piramidei trebuinţelor, şi anume la trebuinţele spirituale.

PSYCHOLOGICAL INTERPRETATION OF A GROUP PHOTOGRAPHY FROM INTER-WAR REGHIN

Summary

The authors analyze in the above article some characters grasped in a photo achieved on the occasion of a carnival in inter-war Reghin. First of all their socio-professional standing is depicted then the place characters life. Working independently the authors come to the some conclusion regarding the characters hidden behind the masks, and their involuntary positioning in the photography according to their socio-professional standing.

1 E.Philippi, W.Weltzer, Sächsisch-Regen. Die Stadt am Berge, Bohum, 1991, p. 387.

2 Vum Hihnemuerk, în Der Hihnemuerk. Heimatbrief für Sächisisch-Regen und Umgebung, nr. 4, Stuttgart, an 1962, p, nr. 19-20-21, p. 9. la Siebenbürgische Bibliothek Gundelsheim/Neckar, O II.s, 10185; în continuare: „Der Hihnemuerk”)

3 Vum Hihnemuerk , în Der Hihnemuerk, nr.5, 1956, p. 3.

4 Vum Hihnemuerk, în Der Hihnemuerk, nr. 17-18, 1959-1960, p.6.

5 Unsere Toten, în Hihnemuerk, an.3, nr. 9, p. 4. *** Die Siebenbürger Sachsen. Lexikon, 1990, p. 134.

6 Unsere Toten, în Der Hihnemuerk, nr.5, 1956, p. 8.

7 *** Die Siebenbürger Sachsen. Lexikon, 1990, p. 562-563;

8 Vum Hihnemuerk , în Der Hihnemuerk, nr.5, 1956, p. 3.

9 Unsere Toten, în Der Hihnemuerk, nr. 3, 1955, p. 7.

10 Unsere Toten, în Der Hihnemuerk, nr. 7, 1957, p. 6.

11 Vum Hihnemuerk, în Der Hihnemuerk, nr. 17-18, 1959-1960, p.6.

This post is also available in: Germană