Tinutul Reghinului


Din poeziile veteranului de război Ilie Halaţiu din Reghin

Dr. Dorin-Ioan RUS

Angustia, 10/2006, Sfântu Gheorghe, p. 223-227

Ilie HALAŢIU s-a născut la 3 ianuarie 1920 în localitatea Reghin, din părinţii Dumitru şi Solomica, din Poarta, ca al şaptelea copil. A fost încorporat în armata română în 1944, participând la cel de al doilea război mondial. Data de 9 mai 1945 l-a prins în munţii Tatra din Cehoslovacia. A fost decorat cu medalia „Bărbăţie şi credinţă”, clasa a treia cu spadă în 19451.

Majoritatea poeziilor sale au fost scrise la întoarcerea de pe front, însă toate dezvăluie dragostea lui faţă de ţară. Unele dintre ele merită a vedea lumina tiparului. Dintre acestea, patru: „Patria”, „Ţara mea”, „Steagul ţării”, „Jertfe şi prinos” ne-au atras în mod deosebit atenţia.

PATRIA

O patrie a Europei poartă

Trecutul tău din soartă-n soartă

De multe ori munţii tăi se schimbau în jale

Când vedeau păgânii, calcând holdele-n picioare

Plângeau şi apele şi mănăstirile-ncuiate

Văzând atâtea crime si atâta nedreptate

Clopotele la biserici şi focuri pe dealuri

Nu vesteau altceva decât moarte groaznică şi jafuri

Totul era pustiu, averile ţarii ascunse în munţi

Femei, copii si bătrâni gârbovi şi cărunţi

Doar străjerii din bucium sunau

Şi floarea vitejilor la luptă se aduna

Ca să nu mai dea atât tribut de sânge,

Căci şi munţi falnici au început a plânge,

Ca să scape de întuneric şi de ocară

O, mult ai mai plâns scumpa mea ţară.

Dar astăzi fiii tăi prin moartea nemiloasă

Înfruntând ger si gloanţe te vor face din nou frumoasă

Căci aşa-i românul când cineva îl necăjeşte

Nu-i pasă că moare sau că mai trăieşte.

Patrie, iarăşi mă gândesc cu jale la tine

Căci ai purtat forţat rochie roşie plină de suspine

Dar astăzi te asemeni cu trandafiri şi mii de flori

Prin martirii tăi avem libertate, Crăciun şi sărbători

Ieşiţi copii cu păr bălai si râdeţi iar în soare

Vremea grea a trecut si întunericul nu mai e teroare

Nu vă temeţi, Dumnezeu a dat această ploaie binecuvântată

Să ne rugăm Domnului ca toţi copiii ţării să aibă măicuţă şi tată.

Să ne unim cu toţi şi să muncim pentru dreptate,

Atunci vom putea apăra acesta sfântă libertate

Nu vom da voie la nimeni din această lume

Ca ţara noastră vreodată s-o supuie

Ce-ar zice atunci Ştefan, ce-ar spune Mihai

Vor sări din groapă Iancu mort de-atâţia ani

Vor da stejarii la o parte şi ar exclama din nou:

Libertate, libertate, libertate!

Chiar din primele versuri, rapsodul popular Ilie Halaţiu a evidenţiat cu patos trecutul plin de glorie şi jertfă al poporului român, care a ieşit victorios de-a lungul istoriei din toate bătăliile purtate.

Natura patriei a fost părtaşă la suferinţele neamului românesc iar eroii au plătit din greu tributul de sânge, aşa cum reiese din personificarea: Plângeau şi apele şi mănăstirile-ncuiate /Văzând atâtea crime si atâta nedreptate / Clopotele la biserici şi focuri pe dealuri/ Nu vesteau altceva decât moarte groaznică şi jafuri

Asemeni ostaşilor lui Ştefan cel Mare şi vitejii noştri români răspundeau la chemările de „bucium” pentru a se aduna la luptă. Utilizând un procedeu specific poeţilor romantici, şi anume antiteza, rapsodul popular are încredere în victoria revoluţiei din decembrie ’89, care a înlăturat prin jertfe de sânge un regim odios, oligarhic, schimbând toate structurile statului român: Dar astăzi fiii tăi prin moartea nemiloasă/ Înfruntând ger si gloanţe te vor face din nou frumoasă/ […] Prin martirii tăi avem libertate, Crăciun şi sărbători.

Adresează o invocaţie celor mai tineri fii ai ţării pentru a râde „soarelui libertăţii”. Un fior creştin, religios, apare apare în strofa a şasea a poeziei, recunoscând ajutorul divinităţii în obţinerea libertăţii. În acest sens este grăitoare metafora profundă din versurile: Nu vă temeţi, Dumnezeu a dat această ploaie binecuvântată/Să ne rugăm Domnului ca toţi copiii ţării să aibă măicuţă şi tată.

Textul poetic cuprinde îndemnul adresat românilor pentru realizarea unităţii naţionale în vederea apătării sfintei liberăţi.

Poezia „Patria” se încheie cu unvocarea domnitorilor care au fost şi luptători aleşi ai neamului românesc, militanţi de frunte ai libertăţii: Ce-ar zice atunci Ştefan, ce-ar spune Mihai/ Vor sări din groapă Iancu mort de-atâţia ani/ Vor da stejarii la o parte şi ar exclama din nou:/ Libertate, libertate, libertate!

ŢARA MEA

Ţara mea cu mulţi români

Şi prin munţi cu mii de stâni

Lipeşti râpe curgătoare

Blocuri mari ce râd în soare.

Ce veşminte porţi tu azi

Capul încoronat cu brazi

La urechi mine de aur

Cel mai mare scump tezaur.

În pieptul tău e mult cărbune

Sânul grădini de legume

Pe umeri vagonete cu struguri

La braţ tractoare şi pluguri.

Şi mai ai o cingătoare

Ca fetele-n sărbătoare

Cordonul tău munţii Carpaţi

Vârful lor ca nişte fraţi.

Oaspeţi vin ca să te vadă

România noastră dragă.

Patrie, pe ţările vecine le ai surori

Nu eşti decât o floare între flori.

Globului pământesc îi doreşti o pace fericită

Iar tu în Europa pe veci să fi slăvită.

Tu pe mare ai vapoare

În munţi turme de mioare

Pe sub sol ai băgăţie,

Pe câmpii ocean de grâne.

Ai şi minele de aur

Cel mai mare scump tezaur

Tu ai toată bogăţia

Ţară scumpă, liberă România.

Domnul sfânt să te păzeasca

Patrie scump, românească

Dragostea sfântă şi admiraţia pentru frumuseţile patriei sunt sentimente sincere, exprimate în versuri de factură populară. Predomină personificarea în realizarea imaginii ţării, dar acest procedeu stilistic este asociat cu măestrie şi cu alte figuri de stil ca enumeraţii, hiperbole, comparaţii şi epitete. Semnificative în acest sens sunt versurile: Ce veşminte porţi tu azi / Capul încoronat cu brazi/ La urechi mine de aur/ Cel mai mare scump tezaur.[…] Şi mai ai o cingătoare /Ca fetele-n sărbătoare/ Cordonul tău munţii Carpaţi/ Vârful lor ca nişte fraţi.

Sunt remarcate relaţiile ţării noastre cu ţările vecine, numite simbolic „flori”, iar ţara noastră ca „floare între flori” ceea ce denotă frumuseţile deosebite ale acestor plaiuri, ca şi unicitatea ei. Cu satisfacţie constată poetul Ilie Halaţiu dorinţa de pace a poporului român şi renumele de care se bucură în lume, militând pentru pace şi prietenie între popoare.

Sunt enumerate cu mândrie toate formele de relief cu bogăţiile specifice acestora, iar în partea finală a textului poetic, consideră că România este liberă şi va rămâne „ţară scumpă” şi datorită credinţei în Dumnezeu, invocându-l pentru apărarea pământului scump românesc.

STEAGUL ŢĂRII

Din timpuri vechi spuneau bătrânii

Şi ai noştri scriitori,

Că România şi românii

Avem steag nepieritor.

Simbol măreţ al patriei iubite,

Sub pânza ta liberă noi muncim!

Avem un gând mereu’nainte

Şi-n veci în veci să propăşim.

Steag de onoare al ţării mele,

Mereu să fi tu lăudat,

Ca acum şi-n vremuri grele

Limpede şi nepătat.

Prezentul, viitorul spune

Că toată lumea ne-a iubi

Noi purtăm gloriosul nume

De pe aceste scumpe temelii.

Stindardul României este considerat de către poet simbolul măreţ şi ocrotitor al luptătorilor din toate timpurile. Ilie Halaţiu se alătură concepţiei strămoşilor susţinând ideea steagului nepieritor, pentru că el reprezintă onoare, libertate şi propăşire. Adresează laude binemeritate steagului ţării aşa cum reiese din versurile: Steag de onoare al ţării mele,/ Mereu să fi tu lăudat,/ Ca acum şi-n vremuri grele/ Limpede şi nepătat.

Rapsodul reghinean are încredere în demnitatea poporului nostru şi nutreşte speranţa că românii sunt recunoscuţi pe mapamond ca popor viteaz, curajos, eroic şi capabil de sacrificiu: Prezentul, viitorul spune /Că toată lumea ne-a iubi/ Noi purtăm gloriosul nume/ De pe aceste scumpe temelii.

JERTFE ŞI PRINOS

O, ţară scumpă îndurerată!

Trecuşi prin foc şi astă dată.

Am văzut cum fugeau fii tăi la tine

Luptând până li s-a scurs sângele din vine.

Martori au fost bălţile de sânge

Căci şi Carpaţii au început a plânge!

Brazii au înlăcrimat cu crengile lor sfinte

Când au văzut atâtea mii de morminte.

Ei au plecat de la o rugăciune

Să ceară nu aur, ci pâine.

Li s-a răspuns cu o mânie turbată

Trăgând în poporul dornic de răsplată.

Vai! Oraş erou ca Timişoara, suntem cu tine!

Cum ai îndurat atâtea greutăţi şi crime!

Bucureşti, Sibiu , Braşov, Arad, suntem cu voi.

Mucenicii voştri, au adus libertate, lumină la noi.

Martirilor vă înscrie ţara, vă-nscriem şi noi

În cartea cea mai scump, în cartea de eroi.

Voi aţi scris cu sânge pentru un legământ,

Lupta voastră dreaptă, până la mormânt.

Nu vă vom uita, căci vrednicia

V-o dă orişicând libera ţară, România.

Voi sunteţi fii de legendari

Care aţi ţinut pieptul cu tiranii!

Neam de sânge şi cu pompierii

Ce au ţinut zid turcilor la Bucureşti, în Dealul Spirii.

Sunteţi nepoţi şi de curcani

Ce au băgat spaimă în sultan!

Pe mormintele voastre noi am sădit flori,

Să ne aducem aminte de bravii noştri eroi.

Iar dacă noi nu vom păstra Libertatea, cuvântul sfânt

Ne veţi blestema, voi de acolo, care aţi căzut în mormânt.

Poetul Ilie Halaţiu, implicat direct în marile bătălii ale ultimului războiu mondial, trăieşte cu emoţie evenimentele sângeroase ale revoluţiei din decembrie 1989. aflat la vârsta senectuţii, nu participă direct la actele de curaj ale confraţilor săi din acel moment istoric, dar este observator şi comentator sincer al vitejiei poporului român. Astfel, sunt grăitoare versurile care personifică natura: Martori au fost bălţile de sânge/ Căci şi Carpaţii au început a plânge!/ Brazii au înlăcrimat cu crengile lor sfinte/ Când au văzut atâtea mii de morminte

Ilie Halaţiu elogiază oraşul erou Timişoara, apoi enimeră şi celelalte oraşe care au plătit cu jertfă de sânge libertatea noastră, a tuturor: Vai! Oraş erou ca Timişoara, suntem cu tine!/Cum ai îndurat atâtea greutăţi şi crime!/Bucureşti, Sibiu , Braşov, Arad, suntem cu voi./Mucenicii voştri, au adus libertate, lumină la noi.

Are convingerea fermă că ţara va însscrie numele luptătorilor „într-o carte de eroi”, deoarece ei s-au angajat să înlăture definitiv tirania, instaurând libertatea şi democraţia.

Nu uită rapsodul reghinean să lege numele eroilor contemporani de neamul nostru de luptători legendari: Neam de sânge şi cu pompierii / Ce au ţinut zid turcilor la Bucureşti, în Dealul Spirii./ Sunteţi nepoţi şi de curcani/ Ce au băgat spaimă în sultan!

Recunoştinţă veşnică trebuie să purtăm acestor luptători, pentru ca nu cumva imprudenţa să vină chiar din morminte asupra noastră: Iar dacă noi nu vom păstra Libertatea, cuvântul sfânt/ Ne veţi blestema, voi de acolo, care aţi căzut în mormânt

Să preţuim jertfa de sânge a eroilor libertăţi noastre, aducându-ne mereu aminte de „bravii noştri eroi”.

Pe această cale aducem şi noi un pios omagiu poetului reghinean, Ilie Halaţiu, care luptând în cel de-al doilea război mondial a evocat cu patos ţara, poporul şi eroii căzuţi pe câmpul de bătălie, pentru binele întregului neam românesc.

Des poésies du vétéran de guerre Ilie Halaţiu de Reghin

Resumé

Ilie Halaţiu est né la 3 janvier 1920 dans la localité Reghin, ayant pour parents Dumitru et Solomica de Poarta, en tout que septième enfant. Il a été incorporé à l’armée roumaine en 1944, participant à la deuxieme guerre mondiale. Le 9 mai 1945 il était dans les montagnes Tatra de Tschécoslovaque.

Il a été décoré a la medaille „Courage et dévonement”, troisieme classe à l’epée, en 1945.

La majorité de ses poésies ont été écrites à son retour du front, mais toutes révèlent son amour pour le pays. Il y en a qui méritent d’être imprimées. Parmi celles-là, quatre: „La patrie”, „Mon pays”, „Le drapeau du pays”, „Sacrifices et homenages” ont attiré particulièrement notre attention. Elles sont trouvées dans les archives personelles de la famille Gherman à laquelle ont doit des remerciements à cette occasion.

1 Date aflate în arhiva personală a familiei Gherman, căreia i se cuvin mulţumiri şi pe această cale.

This post is also available in: Germană