Tinutul Reghinului


Din viaţa calfelor de croitori din Transilvania

Dr. Dorin-Ioan RUS  în Acta Musei Porolissensis, vol.XXVIII, Zalau, 2006


Tăierea textilelor, inclusiv a postavului, ţinea de profesiile a două branşe meşteşugăreşti, a croitorilor şi a tunzătorilor de postav. Ambele lucrau cu foarfeca. Aceste meşteşuguri aveau ca scop de activitate confecţionarea de îmbrăcăminte şi s-au întâlnit în evul mediu timpuriu mai mult în cadrul activităţilor din cadrul mănăstirilor sau casnice; începând cu secolul al XII-lea, ele s-au răspândit în întreaga Europă, breslaşii fiind atestaţi deja la 1138 pe listele cetăţenilor din Köln[1]. Tăierea după măsură şi nu coaserea, ţineau de munca specializată, iar maiştri nu  aveau voie să taie postavul scump. Coaserea şi tehnica cusutului au fost îmbunătăţite în secolul al XIV-lea, după începutul folosirii în această muncă a acului de metal, fiind fososită în această activitate şi munca femeilor, calfelor şi ucenicilor.

Munca croitorilor a fost supusă, încă din evul mediu, unei puternice concurenţe nebreslaşe[2].

Încă din secolul al XV-lea croitorii se diferenţiază nu doar în privinţa specializării în produse finite – croitorie de damă şi de bărbaţi – ci şi în privinţa veniturilor: în timp ce „coutourier”-ul parizian Colin du Lormoye avea câştiguri însemnate, marea masă a croitorilor aparţinea păturilor celor mai sărace ale populaţiei[3].

În oraşele Transilvaniei meşterii croitori erau organizaţi în bresle încă din secolul al XIV-lea, în cele mai importante, iar în cele mai mici şi în târguri de prin secolul al XV-lea şi al XVI-lea. Începând cu secolul al XV-lea, croitorii se împart în două branşe: cei care făceau haine la comandă, şi cei care făceau haine gata[4].

Organizarea acestor meşteşugari în bresle în principalele oraşe din Transilvania are loc în decursul secolului al XV-lea.

Datorită situaţiei lor economice înfloritoare, ei ajung la conducerea oraşelor, deţinând funcţia de juzi. Ei sunt întâlniţi în această calitate la Bistriţa în 1403[5], Cluj în 1458[6] şi Sibiu în 1487[7].

Importanţa lor în viaţa social-economică a localităţii mai rezultă şi din prezenţa turnurilor şi bastioanelor de apărare care le poartă numele, în diferite oraşe, obiective care erau fie construite cu ajutorul lor financiar, fie întreţinute de către aceşti breslaşi.

În decursul secolului al XVI-lea are loc şi constituirea în asociaţii a calfelor de croitori, care încep să-şi redacteze statute proprii[8]. Tot în acelaşi secol, mai ales la 1539[9], apar şi uniunile breslaşe interurbane, având de asemenea statute proprii.

Apartenenţa la breaslă presupune, conform primelor statute ale breslei din Braşov,  naştere cinstită din părinţi germani[10].

Prima obligaţie a calfelor, odată sosite în localitate, este prezentarea la Părintele Calfelor, care le repartizează în ordinea sosirii lor[11]. Ele pot refuza de două ori meşterii la care au fost repartizate, a treia oară fiind obligate să părăsească oraşul[12].

Astfel, cel care vrea să lucreze, trebuie să se prezinte la Printele Calfelor şi să-l anunţe că vrea să lucreze după legea veche a breslei[13]. Nu este obligat să se prezinte la la el acea calfă care are părinţii sau alte rude în oraş[14].

De îndată ce calfa călătoare soseşte în casa Părintelui Calfelor, trebuie să-i predea de îndată cartea de călătorie şi după ce aceasta a fost cercetată, este depusă în lada de breaslă, unde este păstrată atâta timp, până ce calfa pleacă din localitate[15]. Dacă se întâmplă ca cineva să nu aibă o astfel de carte, el este obligat să şi-o proocure în decursul a două din cel mult patru săptămâni acordate, şi s-o predea conducerii breslei, în caz contrar „el este denunţat autorităţilor, care-l vor  trata drept vagabond şi om nesigur”[16].

Obligaţia prezentării la autoritatea de breaslă – în majoritatea cazurilor, cel care se ocupa de calfe era Părintele (Tatăl) Calfelor – este şi o caracteristică a imaginii instituţiei. Astfel, calfele străine care călătoresc pentru învăţarea meşteşugului  trebuie, atunci când ajung în târg, să poposească nu la hanuri, ci la Părintele Calfelor, care este obligat să-i ofere găzduire contra unei sume; acele calfe însă, care merg la hanuri, ci la alte destinaţii, vor fi amendate[17].

Repartiţia la ateliere se face în ordinea sosirii, dar, de cele mai multe ori, şi în funcţie de cerere[18]. Aceasta este scrisă pe o tablă aflată în casa Părintelui Calfelor, pe care sunt însemnate numele maiştrilor care au nevoie de calfe[19].

Maistrului îi este permisă recrutarea unui număr nelimitat de calfe din diferite localităţi, prin scrisori, şi aducerea lor pe propria sa cheltuială[20]. Angajarea de calfe se face doar cu înştiinţarea breslei, iar împrumutarea de calfe între maiştri este la fel, interzisă, fără cunoştinţa acesteia[21].

Ucenicii, atât străini, cât şi fiii de maiştri, sunt obligaţi, în secolul al XIX-lea, după ce sunt  eliberaţi din breaslă, şi sunt recunoscuţi ca şi calfe, să lucreze la aceeaşi breaslă un an întreg şi apoi să călătorească şi în alte oraşe şi ţări timp de 3 ani, pentru a-şi face mai multe cunoştinţe în meserie. După ce s-a întors acasă, el trebuie să lucreze la un maistru timp de o jumătate de an, pentru un salariu stabilit în prealabil[22].

Dacă o calfă de croitor, în secolul al XVI-lea pleacă în călătorie şi-şi părăseşte meşteşugul, meşterul are dreptul de a angaja alt ucenic[23].

În cazul în care nu se găseşte nici un maistru liber şi nimic de lucru, atunci calfa n-are voie să stea mai mult de 3 zile la adăpost şi în târg, şi după ce i s-a dat o anumită sumă de bani din casseria breslei şi din lada breslei ca şi bani de călătorie, trebuie să-şi continue drumeţia. În schimb, calfa care refuză lucrul, nu primeşte banii. Cel care rămâne în oraş şi cârpăceşte pe cheltuiala lui, va fi pedepsit[24].

Calfele, care nu găsesc de lucru la un maistru de breaslă, sau doar puţină, se pot prezenta la un maistru din afara breslei, căruia îi este permis de către Gubernium să ţină calfe. Dar aceia care se prezintă la cârpacii care se află în afara breslei şi cărora nu le este permis să ţină calfe, nu doar că le este dată o pedeapsă pe măsură, ci nici nu le va fi socotit timpul petrecut la aceştia la anii de călătorie[25].

La croitori, durata lucrului se stabileşte în funcţie de durata zilei solare. Începerea acestuia se face luni dimineaţa şi durează întreaga săptămână astfel: iarna de la 6 dimineaţa până la 10 seara, iar vara de la 5 dimineaţa, întreaga zi. Încetarea lucrului, fără înştiinţarea şi aprobarea maistrului este interzisă. De altfel, este obligaţia fiecărei calfe, ca în momentul apariţiei situaţiilor de urgenţă, cum ar fi decesele sau comenzile de la autoritatea centrală, să lucreze peste program[26].

Este prevăzută salarizarea calfelor şi în cazul că nu au de lucru în decursul săptămânii[27], iar dacă o calfă părăseşte localitatea fără a plăti Părintele Calfelor pentru hrană, nu va fi exclus din Frăţietate până la achitarea datoriei[28].

Stabilirea salariului se face de către breaslă, nu în mod individual, în funcţie de situaţia generală a economiei, dar şi de destoinicia calfelor, în prezenţa şi cu aprobarea inspectorului de breaslă[29].

Calfele chemate la atelier sunt obligate să lucreze la acel maistru un sfert de an la un anumit salariu; în cazul în care maistrul le eliberează înainte de împlinrea unui trimestru, ele pot cere de la maistru cheltuielile necesare de călătorie. Dacă nu vor să rămână mai mult, sunt liberi să plece fie la un alt maistru, sau într-o altă localitate[30].

O importantă caracteristică a breslelor este disciplina pe care au impus-o membrilor ei. Aceasta era menită să asigure o buna imagine a instituţiei în interior şi exterior.

Este interzis calfelor să frecventeze localurile „necuviincioase” în ziua celor 12 apostoli (15 iulie) şi de Sf. Maria (8 septembrie), ei fiind amendaţi, atât cei care încalcă prevederea, cât şi cei care-i observă şi nu-i denunţă[31]. Nici o calfă nu are voie să cinstească o femeie liberă pe banii altor calfe[32].

La fel, sunt amendaţi cei care se îmbată, ca şi cei care îi observă pe aceştia şi nu-i denunţă[33].

Tinerii care aduc jignire celor din jur sau din familie[34], care necinstesc casa meşterului[35], vor fi amendaţi.

Este interzisă înnoptarea în afara casei maistrului, fără vreun motiv bine întemeiat. Cine încalcă prevederea, va fi amendat; în cazul repetării faptei, amenda se dublează de fiecare dată. Cei care nu se lasă de acest obicei nici după multiplele amenzi, vor fi excluşi din breaslă[36].

Calfele braşovene de la 1476 erau obligate să asculte pe Parintele ales al calfelor, cei care nu se supuneau, erau amendaţi[37]. În acelaşi an, erau interzise jocurile de noroc pe sume mai mari de un denar[38].

Este interzisă calfelor detractarea confraţilor, contravenienţii fiind amendaţi[39], la fel, prin amendă fiind pedepsite şi conflictele fizice[40].

Calfei care solicită de mâncare de la Părintele Calfelor şi nu se prezintă la masă, va fi amendat[41]. Pentru a respecta rânduielile generale din oraş, este stabilit un program de participare la baie. Astfel, calfele braşovene sunt obligate să fie prezente la baie la oră fixă[42].

Nici o calfă n-are voie să-şi părăsească maistrul în zilele de lucru, până duminica, în afară de cazurile presante, şi nici maistrul n-are voie să le alunge fără vreun motiv întemeiat. La fel, cu trei săptămâni înainte de Paşti, Rusalii şi Crăciun, nici o calfă n-are voie să-şi părăsească maistrul, şi nici maistrul nicidecum n-are voie să le elibereze în acest timp, cu excepţia cazurilor bine motivate şi întemeiate[43].

Deoarece calfele au statutele Frăţietăţii lor confirmate de către autorităţile scăunale, breasla este obligată să se îngrijească de respectarea lor exactă şi corectă[44].

Este stabilit şi termenul de plată a amenzilor, deoarece nimeni nu putea exercita presiuni asupra contravenienţilor, dar nici nu se acceptau amânări prea mari. Astfel, plata lor se face în decurs de patru săptămâni[45].

O altă caracteristică definitorie a spiritului de breaslă este într-ajutorarea. Astfel, cea mai des întâlnită ocazie este aceea provocată de decesul unui confrate sau al unui membru al familiei acestuia. În caz de deces, calfele sunt înmormântate cu bani din lada Frăţietăţii, dacă sunt din localitate, iar cei străini vor fi înmormântaţi tot de către breaslă, iar hainele aceluia vor fi vândute, banii rezultaţi fiind fie păstraţi în ladă, fie daţi rudelor[46].

Frăţietatea ajută şi calfele străine şi sărace[47]. Banii adunaţi din amenzi vor fi întrebunţaţi în scopul achiziţionării de ceară pentru lumânări sau pentru ajutorarea celor nevoiaşi din Frăţietate. Cei care refuză plata amenzilor vor fi pedepsiţi după bunul plac al breslei[48]. Calfa care se îmbolnăveşte va fi luat acasă la Părintele calfelor, dar va mânca pe cheltuiala lui[49].

Dacă o calfă se împrumută de la maistru, este obligată să lucreze la maistrul respectiv, fie la săptămână, fie la bucată, până la achitarea datoriei[50]. Calfa datornică nu poate fi luată în alt atelier până la achitarea datoriilor, în caz contrar este pedepsită[51].

La întâlnirile trimestriale ale calfelor, trebuie să participe maistrul stabilit de către breaslă pentru aceasta, împreună cu Părintele calfelor, a căror obligaţie trebuie să fie testarea încasărilor şi cheltuielilor Frăţietăţii. Ei îşi îndreaptă atenţia, conform ordinelor imperiale, spre ajutorarea bolnavilor şi a acelora aflaţi într-o reală nevoie[52].

Breasla oferea calfelor şi posibilităţi de distracţie şi de petrecere a timpului liber. Însă, este interzis calfelor să-şi ia sărbători din propria iniţiativă, în afara acelora prevăzute prin statut. Cei care o fac, nu-şi vor primi salarul pe o saptamână[53]. Meşterul care ştie de aceasta şi nu anunţă breasla, va plăti el amenda[54].

Lunea albastră este interzisă, maiştri care o permit calfelor vor fi amendaţi, iar dacă fapta se repetă pedeapsa se dublează. Dacă calfa nu apare la lucru la momentul stabilit, ci mult mai târziu, atunci i se va trage salariul de pe ziua respectivă. Dar dacă calfa ţine lunea albastră întreaga zi şi ar veni numai marţea la lucru, i se va retrage întreg salariul; dacă nici maistrul nu se prezintă la lucru, calfa îşi va primi întreg salarul şi  masa[55].

Calfele sunt obligate să participe la procesiunile religioase, fiecare având la el câte o lumânare[56]. La liturghiile organizate trimestrial[57] de către Frăţietate, calfele sunt obligate să participe şi să facă milă[58].

În folosul sufletului celui decedat, Frăţietatea organizează o liturghie specială, la sărbătoarea cea mai apropiată decesului[59].

O notă caracteristică a statutelor croitorilor braşoveni din secolul al XVI-lea o face interzicerea căsătoriei înainte de depunerea lucrării de maistru. „Calfele nu au voie să se căsătorească înainte de depunerea lucrării de meşter, altfel va fi amendată”[60]; ba chiar, „calfele necăsătoite nu au voie să practice meşteşugul”[61].

Mai târziu, în secolul al XIX-lea, pentru depunerea lucrării de măiestrie, trebuie să-şi încheie călătoria, să lucreze „cu hărnicie” timp de un an într-un anumit atelier, sub conducerea unor maiştri pricepuţi, să facă dovada că şi-a obţinut dreptul de cetăţenie şi să-şi prezinte capodopera în ultimul trimestru[62].

Pentru buna învăţare a statutelor şi regulilor privitoare la calfe, cuprinse în acestea, se organizau periodic adunări ale Frăţietăţii calfelor. Absenţii sunt amendaţi; cei care sunt ocupaţi, trebuie să trimită banii prin intermediari[63]. Trimestrial, are loc alegerea a noi calfe bătrâne, care şi predau cheile lăzii şi depun contabilitatea frăţietăţii[64].

În secolul al XIX-lea, după ce majoritatea breslaşilor au deprins tainele cititului, statutele breslei mai sunt citite doar de două ori pe an, pentru completa lor învăţare[65].

Concluzii

Calfele de croitori din Transilvania se supuneau aceloraşi reguli de breaslă existente în spaţiul central european. Prevederile regulamenetare erau citite periodic, pentru buna şi corecta lor învăţare. Conform acestora, dupăeliberare, calfele trebuiau să călătorească prin alte oraşe din Transilvania şi Europa pentru a-şi perfecţoina meşteşugul. Odată întorşi acasă, ei aduceau cu ei noile tehnici învăţate în decursul peregrinării. Relaţiile cu maiştri şi cu ceilalţi membri / celelale organisme componente ale breslei erau de respect reciproc, în conformitate cu spiritul creştin. Acesta se observă şi în prevederile referitoare la într-ajutorarea membrilor breslei şi ai Frăţietăţii, în acest caz.

Pe de altă parte, sub acelaşi aspect religios, se observă o înrăutăţire a posibilităţilor de repaos cu ocazia sărbărorilor creştine. Aceasta se datorează introducerii Reformei, care permite, în acest caz, odihna doar în cazul Crăciunului, Paştilor şi Rusaliilor.

Aspects concerning the journey-man at a tailor’s life

in Transylvania

The writer of this article gives emphasis to aspects of the journey-men at a tailor’s life and activity in the medieval and modern Transylvania.

Relying the knowledge upon the manuscripts and published documents in the archives, this writing introduces the readers into the times past of this trade.

Afterwards, one may find out information about the governmental provisions concerning the journey-men from Braşov, Orăştie and Agnita.

The aspects pointed out and analysed here were the following: the journey-men’s trip, the acceptance, the discipline, the salary, the journey-men’s mutual aid.

Dr. Dorin-Ioan RUS

Cercetător ştiinţific principal,

Muzeul Judeţean Mureş


[1] R. Holbach, Frühformen von Verlag und Großbetrieb in der gewerblichen Produktion (13.-16. Jahrhundert), Stuttgart, 1994, p. 49.

[2] L.Bechstein, Die scharfe Schere, în B. Brandtl, G. Creutzburg, Die Zunftlade. Das Handwerk im Spiegel der Literatur vom 15. bis 19. Jahrhundert, Berlin, 1973, p. 380-390; R. Rösler, Beitrag zur Geschichte des Zunftwesens. Alteres Zunftwesen in Hermannstadt bis zum Jahre 1526, în Archiv des Vereins für siebenbürgische Landeskunde, N.F. Bd. 38, Hermannstadt, 1912, p. 129-130.

[3] D.Waquet, M. Laporte, Moda, Bucureşti, 2003, p. 79-80.

[4] Şt. Pascu, Meşteşugurile din Transilvania până în secolul al XVI‑lea, Bucureşti, 1954, p. 153.

[5] F. Zimmermann, C. Werner, C. Müller, Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, vol 3, Hermannstadt, 1902, p. 192.

[6] Ibidem, p. 242.

[7] Ibidem, p. 255.

[8] Şt. Pascu, op.cit., p. 162.

[9] Ibidem.

[10] Statutele cinstitei şi lăudabilei bresle a croitorilor din Braşov, 1558, în Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt, Vol. 9, Braşov, 1999, p. 241.

[11] A.E.Dörner, Un statut de la 1807 al croitorilor din Orăştie, în Acta Musei Napocensis, vol. 26-30, II, 1989-1993, p. 182, art. 28.

[12] Statutele cinstitei şi lăudabilei bresle a croitorilor din Braşov, 1558, p. 243.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] A.E.Dörner, op.cit, p. 183, art. 29.

[16] Artikel für die Schneiderzunft in siebenbürgischen k. Freyen Markt Agnetheln, document păstrat la Muzeul Orăşenesc „Valea Hârtibaciului” Agnita, nr. inv.7408, Art.32.

[17] Ibidem, Art.31.

[18] A.E.Dörner, op.cit, p. 183, art. 30.

[19] Artikel für die Schneiderzunft in siebenbürgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art.33; A.E.Dörner, op.cit, p. 183, art.31.

[20] Artikel für die Schneiderzunft in siebenbürgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art.40; A.E.Dörner, op.cit, p. 185, art.43;

[21] Ibidem, Art.41.

[22] A.E.Dörner, op.cit, p. 182, art.28; Artikel für die Schneiderzunft in siebenbürgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art.30.

[23] Statutele cinstitei şi lăudabilei bresle a croitorilor din Braşov, 1558, p. 243.

[24] Artikel für die Schneiderzunft in siebenbürgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art.34.

[25] Ibidem, Art.45; A.E.Dörner, op.cit, p. 183, art.32;

[26] A.E.Dörner, op.cit, p. 184, art.39; Artikel für die Schneiderzunft in siebenbürgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art.37.

[27] Statutul calfelor de croitori de la Braşov, 1476, în Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt, vol. 9, Braşov, 1999, p. 62.

[28] Ibidem.

[29] Artikel für die Schneiderzunft in siebenbürgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art.36.

[30] Ibidem, Art.43.

[31] Statutul calfelor de croitori de la Braşov, 1476, p. 61.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] Statutele cinstitei şi lăudabilei bresle a croitorilor din Braşov, 1558, p. 243; A.E.Dörner, op.cit, p. 185, art.41;

[36] Artikel für die Schneiderzunft in siebenbürgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art.39.

[37] Statutul calfelor de croitori de la Braşov, 1476, p. 61.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem, p. 62.

[43] Artikel für die Schneiderzunft in siebenbürgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art.42.

[44] Ibidem, Art.46.

[45] Statutul calfelor de croitori de la Braşov, 1476, p. 62.

Ibidem, p. 61.

[47] Ibidem.

Ibidem.

[49] Statutele cinstitei şi lăudabilei bresle a croitorilor din Braşov, 1558, p. 243.

[50] A.E.Dörner, op.cit, p. 186, art.46;

[51] Artikel für die Schneiderzunft in siebenbürgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art.44.

[52] Ibidem, Art.47.

[53] Statutele cinstitei şi lăudabilei bresle a croitorilor din Braşov, 1558, p. 243.

[54] Ibidem.

[55] A.E.Dörner, op.cit, p. 185, art.40; Artikel für die Schneiderzunft in siebenbürgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art.38.

[56] Statutul calfelor de croitori de la Braşov, 1476, p. 61.

[57] Ibidem, p. 62.

[58] Ibidem.

[59] Ibidem.

[60] Statutele cinstitei şi lăudabilei bresle a croitorilor din Braşov, 1558, p. 241.

[61] Ibidem, p. 243.

[62] A.E.Dörner, op.cit, p. 183, art.33; Artikel für die Schneiderzunft in siebenbürgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art.35.

[63] Statutul calfelor de croitori de la Braşov, 1476, p. 61.

[64] Ibidem, p. 62.

[65] A.E.Dörner, op.cit, p. 186, art.49; Artikel für die Schneiderzunft in siebenbürgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art.53.

This post is also available in: Germană