Tinutul Reghinului


Steme şi însemne de breaslă în biserica Sf. Margareta din Mediaş

in Cumidava, vol XXV, p. 312-321, Braşov, 2002

DORIN-IOAN RUS

În interiorul bisericii evanghelice din Mediaş se găsesc reprezentate un număr impotrant de steme de breaslă, atât în strane cât şi pe cheile de boltă; de asemenea, în micul muzeu amenajat la una dintre galerii, se găsesc şi câteva lăzi, printre care şi trei ce au aparţinut unor bresle ce au activat în acest centru meşteşugăresc şi comercial al Transilvaniei medievale şi moderne. În cadrul a trei studii am tratat tablele[1], lăzile[2] şi piesele din cositor[3] cu însemne de breaslă aflate la Muzeul Municipal Mediaş. În acest articol vor fi tratate cele ce se găsesc în biserica evanghelică, cu precizarea că se va pune un accent deosebit pe stemele şi însemnele de breaslă şi nu pe piesele pe care apar ele reprezentate, dar fără a lăsa în afara atenţiei aspectele privind istoria acestor asociaţii.

Prima strană aparţine breslei croitorilor. Cele mai vechi informaţii despre croitorii din Mediaş datează din 1456. În acel an Michael Sartor este trimis de breasla croitorilor din Mediaş la Sibiu. Acolo el se prezintă în faţa Magistratului şia conducereii breslei croitorilor cu întrebarea dacă un croitor are dreptul să practice simultan şi meşteşugul de tunzător de postav. Magistratul sibian răspunde nagativ şi recomandă celui din Mediaş să adopte o hotărâre similară[4]. Ca urmare, acesta intervine în conflictul care izbugnise între breasla croitorilor medieşeni şi meşterrii croitori Michael şi Martin  care practicau meseria de tunzători de postav. Prin hotărârea sa din 16 decembrie 1457, Magistratul din Mediaş hotărăşte ca, pe viitor, numeni să nu poată practica două meserii[5]. Din 1494 fac parte din uniunea interurbană a croitorilor[6]. În 1516 croitorii apar şi în registrul de socoteli al oraşului, cu regularitate însă numai din 1434[7]. În 1516 breasla croitorilor îşi redactează statute noi[8]. Trei ani mai târziu reprezentanţii breslelor de croitori din Mediaş şi Sighişoara îi însoţesc pe confraţii lor din Târgu Mureş în faţa consiliului orăşenesc pentru a-i ajuta să obţină aprobarea statutelor lor[9]. Breslei îi era încredinţat spre aăprare unul din turnurile „castelului”, ceea ce indică atât importanţa cât şi vechimea ei.

Stema croitorilor Stema acestei bresle apare redată într-un chenar pătrat de culoare albastru-închis, fiind destul de deteriorată, ceea ce nu permite o descriere completă a ei. Într-un ornament vegetal de culoare galbenă şi formă rotundă, având în vârf, la încheierea braţelor o floare galbenă cu patru petale, apar doi lei argintii, în picioare, susţinând un scut timbrat cu ocoroană de rege european din care iese o panglică de culoare roşie ce trece peste capetele celor doi lei limbaţi. În partea superioară a câmpului scutului nu se distinge nimic, însă în partea inferioară apare o foarfecă argintie având braţele deschise în sus. În afara emblemei, apar în cele patru colţuri ale chenarului iniţiale ale numelor staroştilor din acea vreme; în dreapta sus şi  jos: IE, în stânga sus: IK, în stânga jos: IM. Piesa este într-o stare relativ bună, pictura, realizată pe lemn de brad, suferind de-a lungul timpului, ceea ce a dus la o dificilă citire a mobilelor de pe scut (fig.1).

Strana calfelor de croitori aflată la galerie, are redat simbolul acestei asociaţii la fel ca şi pe farfuria aflată în colecţia Muzeului Municipal Mediaş[10], ceea ce ne permite datarea ei pentru a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Este o imagine ce are în centru un scut italian cu margini negre, iar în câmpul roşu o foarfecă deschisă cu braţele în sus, cuprinzând un ac ce este îndreptat cu vârful în jos. Foarfecele şi acul sunt de culoare neagră, ultimul având partea superioară, capul, aurie. Scutul are lambrechini de culoare neagră, aceştia fiind legaţi de părţile interioare ale cortinei. La baz ascutului se distinge o panglică argintie în formă de floare.

La cele două extremităţi ale tabloului se găsesc câte doi îngeri. Cel din dreapta priveşte spre interior, se sprijină pe piciorul stâng, cel drept fiind încovoiat sub stângul; are mâna stângă aşezată pe abdomen iar cu mâna dreaptă susţine cortina aurie, ce care în dreapta şi deasupra lui. Între îngerul din dreapta şi stema Frăţietăţii se găseşte o amforă romană, umplută cu flori şi alte plante. În stânga scutului se află reprezentate aceleaşi figuri, cu deosebirea că îngeraşul are mâna aşezată pe piept dar, spre deosebire de primul, se află în zbor. Aripile argintii se pot distinge la fiecare din cei doi (fig.2).

Strana breslei tăbăcarilor. La 1471, tăbăcarii din Mediaş obţin un privilegiu din partea lui Matei Corvin, potrivit căruia li se asigura desfăşurarea procesului de producţie în condiţi avantajoase[11]. Ei apar în registrul de socoteli al oraşului la 1559[12].

Într-un chenar de formă pătrată apare stema acestei bresle pe un fond albastru-închis, reprezentând doi lei susţinând câte un cuţit de răziut, fiecare cu stânga. Ei sunt reprezentaţi cu culoarea galben, având coamele de argint, ce s esprijină pe picioarele din spate limbaţi, cu cozile aplecate spre interior, privind spre uneltele reprezentate în centrul imaginii. Cele două cuţite de răziut, argintii, se încrucişează pe un cuţit de făţuit, de asemenea argintiu, aflat în poziţie verticală, la intersecţia celor trei unelte găsindu-se un disc de culoare argintie. Toate cuţitele au mânere aurii.

Deasupra acestor unelte se găseşte o coroană de marchiz aurie, cu trei perle azurii, interiorul ei fiind vopsit în roşu. Sub toate acestea, se găseşte un ciubăr de tăbăcărie de culoare argintie, în formă de trunchi de con, cu baza mare în sus, cu trei cercuri. Vasul se găseşte aşezat pe o suprafaţă netedă, de culoare roşie, la fel ca cei doi lei.

Rama interioară a tabloului este de culoare galbenă, cea din mijloc, mai lată, este verde, iar cea din exterior, din nou, galbenă. După reprezentare, poate să aparţină secolului al XVIII-lea. (fig.3)

Lada breslei cizmarilor, din secolul al XIX-lea, se găseşte în micul muzeu aflat la galerie. La 1814 existau două bresle ale cizmarilor la Mediaş, una săsescă, cealaltă germană[13]. Una dintre ele avea şi lada descrisă mai jos.

Este realizată din lemn de stejar, masiv, având patru picioare rotunde şi un capac în formă de trunchi de piramidă. Este lăcuită, având muchiile, atât cele ale lăzii, cât şi cele ale chenarelor de pe faţete, pictate cu lini oblice de culoare neagră.

Pe faţeta principală se găsesc reprezentate produse ale acestei bresle, desenate în două chenare de formă romboidală încadrate în celer două chenare dreptunghiulare. În rombul din dreapta apar reprezentate două obiecte de încălţăminte bărbătească: o cizmă albă îndreptată cu vârful spre dreapta, având gulerul, tocul înalt şi talpa de culoare neagră; ca şi o gheată bărbătească, în dreptul aecsteia, orientată cu vârful spre dreapta. Talpa este de culoare neagră, la fel ca şi gulerul răsfrânt spre dreapta. În chenarul din stânga se găsesc două obiecte de încălţăminte feminină, la fel, de culoare albă. Prima este o cizmă orientată cu vârful spre dreapta, cu şireturi, la fel, de culoare neagră, având talpa şi tocul înalt de culoare neagră; în dreapta ei se găseşte un pantof de damă scund, de culoare albă, cu talpa neagră. Între cele două chenare se găseşte un ornament vegetal în care este aşezată încuietoarealăzii. Dimensiuni: L= 76cm; l= 41 cm; h= 48 cm (fig.4).

Lada breslei dulgherilor din secolul al XIX-lea, este făurită, la fel ca cea anterioară, din lemn de stejar, fiind lăcuită, în culoarea naturală a lemnului, reprezentând o adevărată capodoperă de artă meşteşugărească. Dulgherii apar ca breaslă la 1724[14]. Are picioare masive, rotunde, un capac în formă de trunchi de piramidă.

La cele patru colţuri se găsesc stâlpi sculptaţi în formă spiralată. Pe faţeta principală se găsesc însemnele breslei, aşezate în interiorul unor canare sub forma unor arabescuri. În chenarul din dreapta apar, în partea superioară, un ciocan şi un găuritor manual; în partea inferioară se găsesc un fierăstrău, un vinclu şi un cuţit, încrucişate. În chenarul din stânga se află un compas ce suprapune un echer, deasupra ambelor un vinclu, iar în partea inferioară o rindea.

Între cele două chenare se află încuietoarea metalică, în jurul căreia s-a sculptat un ornament vegetal, lăcuit, de culoare maron.

Dimensiuni: L=76 cm, l=44 cm; h= 29 cm(fig.5).

Lada breslei blănarilor din secolul al XVIII-lea (1760), este cea de-a treia ladă de breaslă ce se află în biserica evanghelică medieşană.

Prima lor menţiune este din 1493, când regele Vladislav II interzice negustorilor străini să cumpere blănuri pe teritoriul celor 7+2 saune şi porunceşte juzilor din aceste părţi să protejeze pe blănari în faţa negustorilor străini. Dispoziţia este reluată dinnou la 1513 de către Vladislav şi confirmată la 1519 de către Ludovic al II-lea[15]. Blănarii din  Mediaş plăteau drept impozit anual înter 4-5 Fl, ocupând din acest punct de vedere locul al doilea după măcelari[16]. La 1542, între juraţii oraşului erau şi măcelarii Urban şi Quirin[17].

Lada acestei bresle este construită din lemn de brad, având două sertare interioare, patru picioare paralelipipedice şi culoarea neagră.

În interiorul capacului se află simbolul breslei, o blană de animal, încadrată într-o cunună de frunze de laur. Acestea sunt pictate cu vopsea albă. În partrea inferioară apare numele maistrului (Johann Fus) şi anul construirii (1760), inscripţia fiind dispusă astfel: în dreapta balamalei 17, în stânga IOH; în dreapta balamalei din stânga FUS, iar în stânga acesteia 60.

Pe faţeta pricipală apare astrul Luna, separată în două semiluni, constituind cele două încuietori ale lăzii, dovadă că breasla avea două chei ce se aflau la cei doi staroşti.

Dimensiuni: L= 68 cm; l= 32cm; h= 33,6 cm (fig.6).

Pe cheile de boltă ale bisericii se găsesc de asemenea simboluri de breaslă, dovadă că aceste asociaţii profesionale au contribuit financiar, material, sau cu forţe umane la construirea acesteia.

Astfel, găsim însemnele breslei armurierilor într-un scut german, purpuriu, reprezentate de două săbii încrucişate, cu lamele argintii şi mânerele aurii (fig.7); săbierii erau constituiţi la 1538 într-o breaslă. În acel an Magistratul oraşului le aprobă şi celor care făceau arcuri şi săgeţi un statut cuprinzând 13 articole[18].

Însemnele breslei dogarilor se găsesc într-un scut german, purpuriu, având în partea superioară un ciocan de dogărit, cu mâner auriu şi cap argintiu, hexagonal, orientat spre dreapta; un butoi auriu cu trei cercuri în partea inferioară şi trei în partea superioară, aşezat pe orizontală; un alt ciocan de dogărit, la fel cu mâner auriu şi cap argintiu, da rde formă pentagonală, orientat spre dreapta (fig.8).

Cele mai vechi menţiuni despre dogarii din Mediaş datează din anii 1453-1456 când Petrus Doleator împlineşte funcţia de villlicus (jude local)[19]. Din 1485 fac parte din uniunea interurbană a butnarilor[20]. La 1525 butnarii-dogarii din Mediaş se plâng regelui Ludovic al II-lea că în timpul culesului viilor meşteri străini ăşi vând mărfurile în satele celor două scaune; Ludovic la acordă dreptul exclusiv de a-şi exercita această meserie în oraş şi în Scaun şi doar după ce vor avea dreptul de lucru să fie admişi şi meşterii străini[21].  Butnarii din Mediaş mai aveau de suferit şi din cauza concurenţei meşterilor nebreslaşi, împotriva cărora sunt ocrotiţi de magistratul oraşului la 1526[22]. Din 1509 butnari apar şi în registrul de socoteli al oraşului dar numai după 1577 în mod regulat[23].

Însemnele breslei rotarilor se găsesc într-un scut german, purpuriu, având în câmp redată o roată argintie cu 6 şpiţe (fig.9). Breasla rotarilor a existat în mod sigur la 1490[24]. În 1540 Magistratul din Mediaş confirmă statutele breslei[25]. Din 1490 fac parte din uniunea interurbană a rotarilor[26]. La 1732 îşi reînnoiesc statutele[27].

Însemnele breslei fierarilor apar într-un scut german, purburiu, fiind constituite dintr-un cleşte argintiu cu braţele în jos, deschis, aflat în partea dreaptă; în stânga se găseşte un ciocan cu mâner auriu şi capargintiu; în mijlocul lor se găseşte o stea argintie în şase raze (fig.10).

Sub numele general de fierari se cuprind îndeobşte o serie de meşteşugari specializaţi: lăcătuşi, potcovari, cuţitari, etc. Deja în 1435 este menţionat Stephanus Serator (lăcătuşul)[28]. Între 1470-1477 Martinus Faber (fierarul), deţine calitatea de villicus[29]. El este poate identic cu Martinus Kovach (fierarul) care la 24 ianuarie 1479, cu ocazia introducerii satului Bazna în capitlul de Alba Iulia, protestează în numele celor două scaune alături de Jacob din Moşna şi Nicolae, judele oraşului Mediaş[30]. O breaslă a fierarilor exista sigur la sfârşitul secolului al XV-lea. Ea deţinea chiar o piatră de ascuţit săbiile, cuţitele, securile (lapis lapsorium), pentru care plătea oraşului, la 1502, un impozit de 2 fl.anual. Fierarii aveau o sitaţie economică înfloritoare, ajungând să deţină demnităţi importante în conducerea oraşului. La 1508, jude al oraşului era Anton fierarul, iar la 1534 dregătoria de notar al oraşului era deţinută de fierarul Nicolae, originar din Moşna[31]. Din anul 1501 fierarii apar şi în registrul de socoteli al oraşului[32]. Din breasla fierarilor s-au desprins lăcătuşii care, la 1504, îşi reînnoiesc statutele[33]. La 1642 îi găsim în uniunea interurbană a fierarilor[34].

Aici pot fi prezentaţi şi potcovarii, al căror însemn apare reprezentat de o potcoavă neagră orientată cu deschizătura în jos, într-un scut german, argintiu (fig.12), ca şi cei care făureau arcuri şi săgeţi, arcarii, cu un însemn ce reprezenta două săgeţi aurii, încrucişate, cu vârfurile în sus, într-un scut german, verde (fig.11).

Pe una din coloanele biserici se găseşte stema breslei blănarilor din secolul al XVII-lea (1611). Un scut baroc, cu margini aurii având în câmpul purpuriu o blană de argint, este timbrat d eo coroană de marchiz, aurie. În câmp are cifra 1611, scrisă cu culoare neagră, reprezentând anul în care s-a pictat această stemă pe acest pilon. Scutul este susţinut de doi lei, dar din aceştia nu se mai poat eobserva decât membrele inferioare (fig.13).

Se observă că avem în strane trei steme de breaslă (două ale croitorilor, una a blănarilor) şi însemne de breaslă (la tăbăcari). Diferenţa este în primul rând prezenţa sau absenţa scutului heraldic. Ca urmare,reiese că lăzile prezentate au însemne, iar pe cheile de boltă însemne aşezate în scuturi heraldice, ce cu greu pot fi calificate drept steme.



[1] Doina Comşa, Dorin-Ioan Rus, Table de breaslă în colecţia Muzeului Municipal Mediaş în Ziridava, vol XXIII, Arad, 2002, sub tipar.

[2] Doina Comşa, Dorin-Ioan Rus, Lăzi de breaslă în colecţia Muzeului Municipal Mediaş în XXIII, Acta Musei Porolisenssis, vol XXIV, 2002, Zalău, sub tipar.

[3] Doina Comşa, Dorin-Ioan Rus, Piese din cositor cu însemne de breaslă în colecţia Muzeului Municipal Mediaş, în Ziridava, vol XXIII, 2003, Arad, sub tipar.

[4] Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, Bd. 5, doc. 3039, p. 541-542.

[5] Ibidem, nr.3097, p. 583-584.

[6] Ştefan Pascu, Meşteşugurile din Transilvania până în secolul al XVI‑lea Bucureşti, 1954, p. 157.

[7] Colecţia Klima, sub Mediasch/Zünfte, Arhiva Consistoriului Evanghelic Sibiu

[8] Şt. Pascu, op.cit., p. 162.

[9] Ibidem,p. 162.

[10] Muzeul Municipal Mediaş, nr.inv. 469; piesa are inscripţionat anul 1784, ca an de realizare.

[11] Şt. Pascu, op.cit., p. 110.

[12] Colecţia Klima, sub Mediasch/Zünfte.

[13] Victor Werner, Mediascher Zunfturkunden, Mediasch, 1910, p. 42.

[14] Ibidem, p. 60.

[15] Victor Werner, op.cit, p. 24; H.Müller, Zur Geschichte des Repser Stuhles. X. Gewerbe, în Archiv des Vereins für siebenbürgische Landeskunde, vol. XXXIX, Hermannstadt, 1913, p. 367-369.

[16] Şt. Pascu, op.cit., p. 126.

[17] Ibidem.

[18] Victor Werner, Fürstenzeit, p.49.

[19] Urkundenbuch, Bd. 5, doc. 2874, p. 419; nr. 2903, p. 440; nr.3054, p. 553-554.

[20] Şt. Pascu, op.cit., p. 182.

[21] Viktor Werner, Mediascher Zunfturkunden, p.7.

[22] Ibidem.

[23] Colecţia Klima, sub Mediasch/Zünfte.

[24] Şt. Pascu, op.cit., p. 183.

[25] Victor Werner, Fürstenzeit, p.54.

[26] Şt. Pascu, op.cit., p. 183.

[27] Victor Werner, Fürstenzeit, p.55.

[28] Urkundenbuch, Bd. 4, doc. 2250, p. 593.

[29] Urkundenbuch, Bd. 7, doc. 3792, p. 449; Ibidem, doc.nr.4206, p. 153-154.

[30] Urkundenbuch, Bd. 7, doc. 4289, p. 203.

[31] Şt. Pascu, op.cit., p. 162.

[32] Colecţia Klima, sub Mediasch/Zünfte.

[33] Şt. Pascu, op.cit., p. 169.

[34] H.Müller, op.cit., p. 361-362.

This post is also available in: Germană